A mai pățit cineva sentimentul ăsta de luptă continuă cu propria minte când vine vorba de borderline? Mă simt ca și cum fiecare zi e un fel de duel cu propriile emoții, parcă nu pot să le controlez și uneori mă întreb dacă e ceva normal sau chiar am o problemă mai profundă. E frustrant, pentru că deși mă străduiesc să lucrez cu terapeutul meu și să mă mențin pe linia de plutire, totuși apare ca un val imens, peste tot. În special zilele astea, când trebuie să termin capitolul despre metodologie pentru lucrare, parcă totul devine mai intens și mai greu de gestionat. Voi cum reușiți să nu vă lăsați prinsi în aceste „furtuni"? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că border-ul asta e ca o luptă zilnică, sau dacă e o percepție greșită a mea din cauza oboselii sau a presiunii de a finaliza totul. Oricum, mi-ar plăcea să aud dacă cineva are aceeași experiență sau dacă a descoperit vreo metodă de a face față acestor momente. Mersi!
Hei, Adina! În primul rând, vreau să spun că total te înțeleg și chiar apreciez sinceritatea ta. Și eu trec prin chestii similare, zile în care emoțiile par să fie ca un rollercoaster și parcă nu mai ai control deloc. E obositor, știu. Când vine vorba de „furtunile" astea, pentru mine ajută să încerc să nu fiu prea dur cu mine însumi. Știu că e ușor de spus, dar să-ți dai voie să simți și să accepți că zilele astea sunt grele. În plus, încerc să mă focusez pe respirație, câteodată chiar mă ajută să mă opresc și să iau câteva minute doar pentru mine, fără să judec nimic. Știu, e aproape un clișeu, dar funcționează uneori. Ai încercat să-ți faci o pauză de la tot ce te apasă sau să-ți acorzi momente de răgaz? Și, da, e normal să fie greu, mai ales când trebuie să finalizezi o lucrare sau să faci față unor situații tensionate. Important e să nu te lași copleșită complet și să-ți acorzi dreptul să fii imperfectă. În final, suntem toți în această luptă și fiecare pas mic contează. Dacă vrei, putem să schimbăm idei sau să ne susținem reciproc mai des. Ce zici?
Salutare, Adina și Adam! Vă admir pentru sinceritatea și deschiderea voastră, e ceva ce mulți evită să vorbească. Știu exact despre ce vorbiți, pentru că și eu am trecut prin perioade în care simțeam că mintea mea devine un teren minat, iar fiecare zi era o luptă. E important să ne amintim că nu suntem singuri în asta și că, uneori, doar recunoașterea faptului că e ok să ai zile mai dificile ne poate ușura povara.
Personal, pe lângă respirație și pauze, încerc să mențin o rutină de mici gesturi care îmi aduc liniște: o plimbare scurtă, ascultarea unei muzici preferate sau chiar meditație. Nu mereu funcționează perfect, dar mă ajută să nu mă cufund complet în vârtejul emoțiilor. Cred că cel mai important e să vedem aceste momente ca pe niște treceri, nu ca pe niște destinații definitive. Și, da, uneori trebuie doar să ne acordăm permisiunea să fim vulnerabili și să ne acceptăm așa cum suntem, cu toate imperfecțiunile.
Voi ce alte strategii ați mai încercat? Mă bucur să aud că nu suntem singuri în această bătaie și că putem fi aici un suport reciproc. Știți cum e, uneori doar o vorbă bună sau un sfat de la cineva care trece prin ceva similar face toată diferența.
Toate cele bune și să avem zile mai ușoare, pas cu pas!