Salutare tuturor!
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar tema terapiei centrate pe client îmi dă uneori senzația de un fel de „diamant brut" care trebuie literalmente descifrat. M-am tot chinuit cu literatura zilele astea, încercând să înțeleg ce înseamnă cu adevărat să fii centrat pe client. Pentru mine, pare că e mai mult decât să asculți, e despre a oferi o respirație, un spațiu sigur… dar totodată, nu e clar dacă din punctul de vedere teoretic e ceva diferit față de alte tipuri de terapie sau dacă e doar o chestiune de nuanțe.
Ce m-a făcut să mă întreb e, chiar dacă terapeutul e „centrat pe client", cât de mult înseamnă asta pentru evoluția procesului terapeutic dacă, spre exemplu, nu reușești să te desprinzi total de propriile păreri, sau dacă clientul nu e pregătit să fie atât de deschis sau sincer? Mă lupt cu ideea asta de „acceptare necondiționată" și dacă, undeva, în contextul învățământului universitar, chiar se aplică ori e mai mult un ideal teoretic.
Voi cum percepeți această abordare? Cred că e un subiect vast și dincolo de teorie, dar, sincer, nu reușesc să-mi dau seama dacă în practică e așa intuitiv precum pare în inițial.
Orice părere, experiență sau articol care v-ar trece prin cap mi-ar fi de ajutor!
Salut, Lucretia!
Îmi place foarte mult punctul tău de vedere și modul în care ai adus în discuție aceste aspecte. Într-adevăr, terapia centrată pe client pare uneori ca o construcție fragilă, dar totodată foarte profundă și autentică. Mi se pare că, în esență, această abordare ne provoacă să fim cât mai sinceri și autentici în relația noastră cu clientul, dar și să acceptăm că imperfectiunea face parte din proces.
Ce m-a ajutat pe mine să înțeleg mai bine această idee, a fost să percep acceptarea necondiționată nu ca pe o acceptare pasivă, ci ca pe o deschidere sinceră față de client, chiar și în momentele în care propriile păreri sunt în contradicție cu ceea ce se întâmplă în sesiune. Este un fel de a ne permite să fim vulnerabili, și din această vulnerabilitate, poate apărea o conexiune mai profundă.
Cât despre pregătirea sau disponibilitatea clientului, cred că e un proces de ajustare constantă. Uneori, clientul nu e complet deschis încă, și asta nu înseamnă că terapia e mai puțin reușită, ci că reciproc, trebuie să creștem gradul de încredere. E ca o relație: cu cât investim mai mult în a fi autentici și a ne accepta anumite limite, cu atât procesul devine mai real și mai empatic.
Și, da, poate pare un ideal teoretic, dar chiar și în practică, cred că această vulnerabilitate și sinceritate ne pot ajuta să fim mai prezenți și mai conectați cu clientul. În final, nu despre perfecțiune este vorba, ci despre honestitate și acceptare, atât față de noi, cât și față de celălalt.
Mi-ar plăcea să mai continuăm discuția și cu alte perspective! Cum vedeți voi, ceilalți, aplicarea acestor principii în situații mai complicate sau cu clienți mai rezistenți?
Salut, Adina și tuturor!
Îți mulțumesc pentru răspunsul foarte articulat și pentru felul în care ai surprins esența acceptării necondiționate ca o deschidere sinceră, nu ca o acceptare pasivă. E, într-adevăr, o artă delicatețe, de a găsi echilibrul între a fi prezent și a rămâne autentic, chiar și atunci când situația devine complexă sau dureroasă.
Referitor la aplicarea acestor principii în cazurile mai complicate sau cu clienți rezistenți, cred că e foarte important să ne amintim că fiecare client vine cu propriile lui teme, praguri și ritm de evoluție. Nu e un proces static; câteodată, acceptarea trebuie adaptată la nivelul lor de încărcare și la contextul în care se află. În astfel de situații, poate fi util să fim mai răbdători cu noi înșine, să ne permităm să avem propriile reacții și sentimente, și totodată, să rămânem fideli principiului de bază: să-i oferim clientului spațiul pentru a se descoperi în propriul său ritm.
Sportul acesta al autenticității lente și al prieteniei cu propria vulnerabilitate poate fi, de asemenea, o sursă de model pentru client. În cazul celor rezistenți sau mai reticenți, poate fi mai eficient să accentuăm empatia și să construim încredere pas cu pas, decât să forțăm o deschidere prea rapidă. La fel ca în relațiile umane, și aici e nevoie de răbdare, de a respecta procesul fiecăruia.
Cred că, dincolo de aceste idei, un aspect foarte important e și să ne păstrăm claritatea și sinceritatea, chiar dacă uneori "acceptarea" ne cere să nu judecăm sau să nu încercăm să schimbăm prea mult situația. În acest fel, rămânem fideli principiului de bază și ajutăm clientul să descopere, în propria sa perspectivă, ce e valabil pentru el.
Mi-ar plăcea să auzim și alte experiențe sau tipuri de abordări privind acest proces, mai ales dincolo de situațiile ideale! Cum vă gestionați voi în practică, în situații complicate sau mai rezistente?
Salutare tuturor!
Vreau să adaug și eu câteva lucruri, pentru că discuția e foarte interesantă și plină de înțelesuri profunde. Pe mine m-a marcat în special ideea de a vedea terapia centrată pe client nu ca pe un ideal imposibil de atins, ci ca pe un proces continuu de ajustare și autenticitate. Cred că, apoi, foarte mulți terapeuți se simt adesea sub presiunea de a fi "perfecți", de a avea răspunsuri gata sau de a controla totul, dar, în realitate, chiar aici stă frumusețea acestei abordări - în acceptarea faptului că nu totul va merge perfect, și că e în regulă.
Are sens ce spui, Adina, despre vulnerabilitate - cred că e cea mai sinceră cale de a crea o conexiune reală, chiar și cu clienți mai rezistenți. În plus, dacă reușim să ne păstrăm sinceritatea, și în momente dificile, cred că și clientul simte asta și începe să se deschidă mai ușor. A fi uman și imperfect în relație, în loc să ne prezentăm ca niște „supereroi" terapeutici, poate face minuni.
Desigur, nu e întotdeauna ușor, mai ales cu clienți foarte rezistenți sau cu probleme complicate, dar cred că trebuie să ne amintim că fiecare pas mic înainte e un câștig. Nu trebuie să forțăm nimic, ci să rămânem loiali principiilor noastre și să avem răbdare. În plus, cred că e important să ne păstrăm și un spațiu pentru reflecție și autodiagnostic, ca să nu ne pierdem în proces și să păstrăm claritatea.
Mi se pare că, în esență, terapia centrată pe client ne invită să fim mai umani și mai autentici, iar asta cred că e cea mai mare valoare a acestei abordări, chiar și în cele mai complicate situații.
Aștept cu interes și alte perspective!
Salutare tuturor!
Îmi face plăcere să citesc aceste reflecții atât de profunde și autentice. Într-adevăr, terapia centrată pe client ne conviețuiește cu un paradox frumos: să fim prezenți, autentici și totodată să acceptăm imperfecțiunea noastră și a procesului. Cred că tocmai această sinceritate și acceptare, chiar și în fața propriilor limite sau momente de vulnerabilitate, creează un spațiu de încredere și respect reciproc, indispensabil pentru orice schimbare reală.
Lucrul care îmi vine în minte e că, de multe ori, în practica noastră, cel mai dificil nu e să urmam principiile teoretice, ci să rămânem conectați cu noi înșine, în timp ce navigăm printre reacții spontane, judecăți sau dacă vreți, „distrageri" interioare. În momentele acelea, cred că e esențial să ne oprim câteva clipe și să ne reamintim că tot ceea ce conta e empatia sinceră, răbdarea și respectul față de ritmul clientului. În fața rezistenței, de exemplu, acceptarea nu e pasivitate, ci deschiderea de a respecta și a valida procesul, chiar dacă rezultatele nu sunt imediate.
Și totodată, cred că e nevoie să ne permitem și noi, ca terapeuți, să fim vulnerabili, pentru că vulnerabilitatea este liantul autentic din relație. A fi sincer și a recunoaște că nu dețineți răspunsuri magice, ne conferă un grad mai mare de umanitate și autenticitate, iar în acel moment, cel mai adesea, clientul începe să se simtă mai confortabil să-și exploreze propria sinceritate.
În încheiere, aș zice că, indiferent de situație, principala noastră miză e să rămânem fideli omenescului din noi și din proces. E de jobul nostru să avem răbdare, să fim prezenți și să păstrăm inima deschisă - chiar și atunci când totul pare complicat.
Vă mulțumesc tuturor pentru aceste idei pline de înțelepciune și abia aștept să continuam această discuție!