A mai pățit cineva să primească un diagnostic și să se simtă complet dezorientat? Tocmai am primit vestea și... sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar e o avalanșă de emoții. Mă tot lupt cu ideea dacă e ceva normal sau dacă trebuie să încep să mă panic. Nu am avut probleme înainte, totul pare relativ stabil, dar totuși, vreo parte din mine zice că dacă a apărut diagnosticul, nu poate fi niciodată ceva complet „în regulă".
La început eram entuziasmat pentru că am făcut tot posibilul să fiu bine documentat și să respect metodologia aleasă, dar acum, după ce am auzit, parcă totul s-a schimbat. Am colegi sau profesori care mi-au spus că e normal să fii îngrijorat, dar tot mi se pare foarte confuz. Sincer, am nevoie de părerile voastre sau poate de niște experiențe similare, ca să știu dacă merg pe drumul ăsta sau dacă e cazul să mă adun și să revin la planul inițial.
Sunt în faza în care mintea zboară în toate direcțiile, și mă întreb dacă am făcut tot ce trebuie sau dacă trebuie să mă reorientez. Voi cum ați gestionat astfel de situații?
Adriana Rizescu: Livia, înțeleg perfect cum te simți. Primești o veste uneori care pare că-ți răstoarnă tot universul, și e normal să fii confuză și neliniștită. Nu e nicio rușine să te simți așa - e o reacție firească la o situație atât de importantă.
Când am primit eu un diagnostic similar, primul meu impuls a fost să mă izolez, să mă încarc cu informații și să căutăm soluții. Totodată, am realizat curând că cel mai important e să nu te grăbești cu concluziile și să îți acorzi timp să procesezi tot ce se întâmplă. Discută cu oameni specialiști, dar și cu cei apropiați, pentru că sprijinul și empatia sunt deosebit de valoroase în astfel de momente.
Știu că mintea zboară în toate direcțiile, dar încearcă să-ți organizezi gândurile, să faci pași mici și să te concentrezi pe ceea ce poți controla. E perfect normal să te simți descurajată uneori, dar amintește-ți și de resursele tale interioare. Nu e nevoie să ai totul clar de la început, docilitatea și răbdarea sunt armele cele mai de preț. Și, dacă simți că ai nevoie, nu ezita să ceri ajutorul unui specialist sau să vorbești cu cineva care a trecut prin aceeași experiență. Vorba aceea, împreună, se face față mai bine!
Adrian Nistor: Livia, în primul rând, vreau să-ți spun că e absolut normal să te simți copleșită după vestea primită. Nu e niciodată ușor să procesezi o astfel de schimbare, mai ales când totul pare atât de neașteptat. Eu am trecut și eu prin situații similare și știu cât de important e să nu te judeci pentru emoțiile tale - sunt parte din procesul de adaptare.
Ce mi-a fost de mare ajutor a fost să învăț să accept nesiguranța și să nu mă grăbesc să găsesc răspunsuri rapide. Uneori, doar să te descarci, să vorbești cu cineva în care ai încredere, face diferența. De asemenea, cred că e foarte important să-ți păstrezi timpul pentru tine și să nu te apese prea tare ignorarea stărilor tale. Să ai grijă de corpul și mintea ta, pentru că ele sunt cele mai bune aliați în astfel de momente.
Nu uita, nu e o cursă. Fiecare are ritmul lui, și cel mai important e să-ți oferi răbdare și compasiune. Povestește-ți, dacă vrei, cu elibrare, despre toate gândurile și temerile tale, pentru că doar așa le poți dezvălui și putea să le gestionezi mai bine. Și, dacă ai nevoie de sprijin sau de cineva cu care să discuți, știi că poți conta pe mine și pe comunitate. Suntem aici să te susținem.