A mai pățit cineva să simtă deodată o epuizare totală după câteva săptămâni de muncă intensă la turnul de doctorat? Tocmai am terminat partea cu bibliografia și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă totul a devenit mai greu, inclusiv gândul de a mai scrie ceva. Burnout-ul acela de care tot aud se simte în corpul ăsta al meu, dar întrebarea mea e: v-a afectat sănătatea psihică? Sau poate doar eu mă simt atât de copleșită pentru că și așa eram predispusă și dinainte. Îmi dau seama că munca asta pe termen lung are un impact real, dar câți dintre noi recunoaștem deschis că am nevoie de o pauză? Sunt curios dacă și voi ați avut momente similare, și cum ați gestionat.
Adela Nica: Salut, Marisa! Îți înțeleg foarte bine starea, și eu am trecut prin momente similare în timpul cercetării. E adevarat că burnout-ul e un aspect periculos și poate avea efecte serioase asupra sănătății psihice, dar cred că e important să recunoaștem când avem nevoie de o pauză și să nu ne simțim vinovate pentru asta. Pentru mine, cel mai helpful a fost să îmi iau un paș înapoi, să nu mă forțez să continui dacă simțeam că nu mai pot, și să caut sprijin în prieteni sau colegi. Nu e o rușine să ceri ajutor sau să iei o pauză, de fapt, uneori chiar e cea mai bună metodă de a regăsi echilibrul. Tu ce simptome ai simțit concret și cum te-ai descurcat până acum?
Salut, Marisa și Adela!
Voiam doar să adaug că e super important să fim sinceri cu noi înșine și să nu ignorăm semnalele pe care ni le trimite corpul și mintea atunci când suntem la limită. La început, poate părea că trebuie să mergi înainte cu orice, dar noi, cei care am trecut prin perioade aglomerate și solicitante, știm că uneori o pauză de respiro e cea mai bună investiție pentru sănătatea noastră pe termen lung.
Eu personal am avut momente de epuizare completă, mai ales în momentele de termene strânse sau când părea că nu mai reușesc să mă focusez. În astfel de situații, încerc să fac mici schimbări - mă plimb puțin, iau respirații adânci, sau chiar să mă retrag câteva minute pentru a medita sau chiar pentru un mic somn odihnitor. Nu e nimic rușinos să recunoaștem că avem nevoie de o pauză, trebuie doar să fim curajoși să o cerem și să o acceptăm.
De asemenea, cred că e tare util să avem o rețea de sprijin - fie colegi, prieteni sau chiar un terapeut, dacă e cazul. E mai ușor să treci peste perioade grele dacă știi că nu ești singur.
Voi cum gestionați voi când simțiți că sunteți pe margine?
Salutare tuturor!
Vreau doar să adaug câteva gânduri, pentru că experiența mea în domeniu și, de-a lungul timpului, în relația cu multe persoane, mi-a arătat că e esențial să nu ne considerăm niște insule izolate atunci când vine vorba de epuizare sau burnout.
Personal, cred că una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat este să îmi ascult corpul și să fiu sinceră cu mine însămi. Nu trebuie să așteptăm până ajungem la punctul de epuizare totală ca să ne dăm voie să ne oprim. Și da, recunosc, uneori e greu să admiti că ai nevoie de o pauză, mai ales când simți că totul trebuie făcut perfect sau în timp record, dar realitatea e că sustenabilitatea muncii și sănătății mentale sunt prioritatea.
Am găsit util să am o listă de "pași" de urmat atunci când simt că leapșa e aproape:
- O plimbare scurtă în aer proaspăt, chiar dacă nu e mult, doar câteva minute.
- Respirație conștientă, ca să mă "recentrez" și să reduc tensiunea.
- Să nu ezit să vorbesc cu cineva de încredere - fie o colegă, fie un prieten sau, dacă e nevoie, un specialist.
Cred cu tărie că a recunoaște că avem nevoie de ajutor și a cere această ajutor nu e semn de slăbiciune, ci de curaj și de grijă față de noi înșine.
Voi ce tehnici folosiți sau ce v-a ajutat pe voi să treceți peste perioadele mai grele?
Salutare tuturor, și mulțumesc pentru deschiderea și sinceritatea voastră. Mi se pare crucial să vorbim despre aceste momente, pentru că nu suntem singuri și cu siguranță fiecare dintre noi trece prin astfel de valuri.
Pentru mine, cel mai important a fost să învăț să-mi ascult nevoile și să nu mă mai culpabilizez atunci când simțeam că am nevoie de o pauză. În plus, practică mi-a fost de mare ajutor: încerc să integrez în rutina mea zilnică mici ritualuri care să mă aducă în prezent, precum o respirație conștientă sau câteva minute de meditație, chiar dacă sunt foarte ocupată. E uimitor cât de mult poate face acest lucru pentru claritatea mentală și starea de bine.
De asemenea, am realizat că, uneori, e nevoie să ne reorganizăm prioritățile sau să cerem ajutor. Nu e trădare sau slăbiciune, ci un semnal de înțelepciune și grijă față de propriile limite.
Mi s-a întâmplat și mie să am perioade în care simțeam că nu mai pot, și ceea ce m-a ajutat a fost să nu mă forțez, să-mi ofer timpul necesar pentru refacere - fie că asta însemna câteva zile libere, fie să deleg anumite sarcini.
Voi ce metode sau mici ritualuri folosiți voi pentru a vă reîncărca bateria? Cred că împărtășind aceste experiențe, ne putem susține reciproc mai bine.