Salut! A mai pățit cineva să simtă că terapia narativă chiar îți schimbă modul în care îți percepi propria identitate? Mă lupt cu partea asta de câteva săptămâni și, sincer, e cam confuzant uneori. Până acum, aveam o viziune destul de fixă despre cine sunt și ce pot sau nu pot să fac, dar după câteva sesiuni, simt că mi se deschid niște perspective noi legate de poveștile pe care le spun despre mine însumi. Uneori, mă întreb dacă nu cumva toți suntem, de fapt, niște povești în continuă schimbare, doar că nu ne dam seama sau ne e frică să le reevaluăm. Nu știu dacă sunt singurul care a avut această revelație, dar poate găsim și noi vreo perspectivă comună despre cât de mult ne poate influența modul în care ne narrăm propria viață. Voi ați resimțit ceva similar? Cum v-a influențat terapia narativă în percepția asupra identității?
Salut, Zoe! Într-adevăr, e o experiență foarte comună și, totodată, profundă, această senzație de a descoperi că poveștile noastre despre noi înșine sunt în continuă evoluție. Eu personal am observat că, odată cu terapia narativă, am devenit mai conștientă de modul în care anumite povestiri pot deveni limitative și, pe măsură ce le reinterpretăm sau răsturnăm, ne redobândim energia și autonomia de a ne construi propria identitate.
Mi s-a întâmplat să înțeleg că, în unele momente, chiar și cele mai solide convingeri despre cine sunt, sunt doar povești pe care le-am acceptat și repeti de atât de mult încât au devenit „fapte". Dar, odată ce le începem să le navigăm, să le contestăm și să le reformulăm, se deschid noi posibilități și perspective. Cred că terapia narativă ne oferă o „cheie" spre libertatea de a alege ce povești ne servesc și cum dorim să ne vedem în continuare. Tu cum simți că ți-a schimbat această abordare modul de a te raporta la propria ta identitate?