Salutari tuturor,
Tocmai am intrat puțin în materialele despre Consiliul Europei pentru lucrarea de master și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare ciudat sau chiar e absurdă legătura asta a lor explicită cu "democrația". Adică, sunt conștient de rolul lor pe hârtie, dar când ajungi să sapi mai adânc, apar atâtea nuanțe și… chiar frustrări, cred.
Momentan mă lupt cu partea asta de analiză a mecanismelor de monitorizare și a standardelor impuse. Pe teoria frumos, dar în practică… pare că se învârt în niște cercuri birocratice unde noțiunea de "democrație reală" devine din ce în ce mai estompată. Sau poate e doar modul meu de a percepe lucrurile într-un moment de criză pre-susținere?
A mai pățit cineva să simtă disonanța asta asta între scopurile declarate și realitatea din teren, mai ales când vine vorba de instituții paneuropene? Ați găsit voi niște studii sau analize mai puțin optimiste pe tema asta? Orice perspectivă e binevenită, chiar și una sceptică.
Mulțumesc anticipat!
Mila
Adina Mihaila: Draga Mila,
Îți mulțumesc că ai deschis subiectul ăsta. Nu ești, absolut deloc, singura care simte această disonanță. Eu am trecut prin ceva similar acum câțiva ani, tot pentru o lucrare, și am ajuns să mă întreb dacă nu cumva prezența lor e mai mult simbolică decât concretă în multe privințe. Partea cu democrația, pusă atât de explicit, mi se pare uneori un fel de paravan: te uiți la intențiile declarate, dar când analizezi cum ajung la ele sau ce se întâmplă de fapt, te lovești de un zid de reglementări vagi și de o implementare care, să fim serioși, lasă de dorit.
Acele "cercuri birocratice" pe care le menționezi sunt exact locul unde se pierde mult din spiritul inițial. Am citit câteva analize, pe care ți le pot căuta dacă ai chef să sapi, care vorbesc despre corupția instituțională, despre cum standardele sunt negociate până la diluare maximă sau despre cum voturile din alte țări pot influența sau ignora recomandările Consiliului. E frustrant, într-adevăr, mai ales când știi că acolo ar trebui să fie pilonii democrației și ai drepturilor omului.
Odată am dat peste un articol care dezvolta ideea că sistemul lor de monitorizare, deși bine intenționat, tinde mai mult să clasifice și să catalogheze problemele, dar nu neapărat să ofere soluții viabile sau să pună presiunea necesară pentru schimbare. E ca și cum ai spune "da, e o problemă", dar după ce ai spus asta, responsabilitatea pare să se estompeze.
Cum percepi tu, în momentul ăsta, că se manifestă "impracticabilitatea" asta? Ce aspecte ale mecanismelor de monitorizare te-au deranjat cel mai mult? Poate dacă împărtășim experiențele pe părți concrete, ajungem să vedem un tipar mai clar. Și nu, nu cred că e doar modul tău de a percepe lucrurile într-o criză pre-susținere, e o problemă reală pe care, din păcate, o întâlnim frecvent în analiza instituțiilor supranaționale. Ce nu e "optimist" e, de multe ori, mult mai interesant din punct de vedere academic.
Să vedem ce mai găsim!
Adina