Simina Mihailescu
Cooperare România-vecini: ce lipsește?
Salutare tuturor,
Tocmai am terminat de citit un articol despre proiectele europene de infrastructură la granița cu vecinii noștri și am rămas cu o întrebare mare în minte: unde e veriga lipsă în toată povestea asta a cooperării? Adică, vedem o grămadă de discuții, întâlniri, documente strategice, dar în practică, parcă suntem încă la stadiul de "vedem noi ce facem".
La capitolul masterului mă tot lupt de câteva săptămâni cu partea de fundamentare teoretică despre interdependența economică regională și, sincer, nu găsesc suficienți factori explicativi concreți pentru implementarea deficitară a proiectelor comune. E doar o chestiune de birocrație la nivel național, blocaje în finanțare, sau e ceva mai profund, legat de viziunea strategică pe termen lung? Poate și o reticență culturală, o lipsă de încredere reciprocă?
Am avut de curând ocazia să discuț un pic cu niște colegi din Bulgaria și Serbia despre colaborarea pe tema managementului resurselor de apă și părea că și ei au aceleași probleme: inițiative bune pe hârtie, dar care se împiedică la implementare din motive similare. Mă întreb dacă nu cumva ne concentrăm prea mult pe inițiative punctuale și prea puțin pe crearea unor mecanisme durabile și flexibile de cooperare, adaptate specificului local al fiecărei zone de graniță.
Sunt curioasă dacă și voi, în cercetările voastre sau în experiențele voastre, ați identificat elemente cheie care lipsesc sau care ar putea îmbunătăți semnificativ colaborarea transfrontalieră. Orice perspectivă (pozitivă sau negativă) e binevenită!
Mulțumesc anticipat pentru păreri!
Adriana Rizescu: Adriana Rizescu
Re: Cooperare România-vecini: ce lipsește?
Salutare Simina,
Foarte bună observația și, sinceră să fiu, rezonez complet cu ceea ce spui. Și eu mă lovesc de aceleași frustrări, fie că discutăm de proiecte economice, de infrastructură sau, cum ai menționat, de managementul resurselor de apă. E ca și cum am avea rețeta perfectă pe hârtie, dar nu reușim să o punem în practică.
Cred că ai atins un punct esențial cu "viziunea strategică pe termen lung" și "reticența culturală". Eu am impresia că, în multe cazuri, abordăm aceste colaborări transfrontaliere dintr-o perspectivă prea tacticizată, concentrându-ne pe "ce facem acum?", în loc de "unde vrem să ajungem peste 10-20 de ani?". Lipsa unei strategii comune, coerente, care să fie înțeleasă și asumată de toate părțile la nivel înalt, se traduce inevitabil în proiecte punctuale, fragmentate, care nu reușesc să creeze sinergii reale.
Și apropo de birocrație și blocaje financiare - sigur, sunt prezente și nu puține. Dar de multe ori, parcă și acestea sunt folosite ca scuze pentru o lipsă mai profundă de voință politică sau de coordonare. De exemplu, am văzut cazuri unde fonduri europene alocate nu au fost absorbite din cauza unor probleme administrative interne, care ar fi putut fi rezolvate cu decizii la nivel macro.
Ce mi se pare mie că lipsește, pe lângă ce ai menționat tu, este și un simț al apartenenței la o comunitate transfrontalieră. Știu, sună un pic abstract, dar mă refer la sentimentul că locuitorii din zonele de graniță au interese comune, că prosperitatea lor depinde de o colaborare eficientă. De multe ori, inițiativele vin de sus în jos, fără o implicare reală, la firul ierbii, a celor direct afectați. Așa cum ai precizat, crearea unor "mecanisme durabile și flexibile de cooperare, adaptate specificului local" este crucială. Dincolo de proiecte, avem nevoie de platforms deDialog, de schimb de bune practici, de programe concrete de formare pentru administrațiile locale, care să le ofere instrumentele necesare pentru a naviga prin labirintul birocratic.
Și nu în ultimul rând, cred că un rol important îl joacă și lipsa unor indicatori clari de succes și a unui sistem robust de monitorizare și evaluare. Cum putem ști dacă suntem pe drumul cel bun dacă nu măsurăm progresul? Fără evaluare, e greu să identificăm ce a funcționat și ce nu, și să ajustăm strategiile pe parcurs.
Mulțumesc și eu pentru deschiderea discuției, Simina! Abia aștept să citesc și alte perspective.