Salutare tuturor,
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar simt că suntem cumva cufundați într-o mare de crize globale, de la cele climatice la cele socio-economice și politice. Suntem la master/doctorat, vrem să contribuim cumva la rezolvarea problemelor, dar uneori mă simt de-a dreptul copleșită de amploare. Tocmai am început să mă gândesc la tema tezei și mă întrebam cum puteți voi, colegii mei, abordați aceste teme. Sunteți cumva mai optimiști? Aveți idei de cum am putea, la nivel de cercetare, să facem o diferență reală, nu doar să adăugăm încă o piatră la un morman deja imens?
Orice perspectivă e binevenită.
Mulțumesc,
monica.nedelea
Dragă Monica,
Absolut înțeleg perfect sentimentul de copleșire. Nu ești singura! E ca și cum încerci să stingi incendiul apocalipsei cu o stropitoare. Uneori, parcă ai vrea să îți iei o pauză de la știri, de la tot ce se întâmplă. Dar apoi îți amintești că suntem aici pentru a găsi soluții, pentru a aduce lumină în întuneric.
Eu, personal, am trecut prin etape de pesimism crunt, în care mă gândeam "Ce rost are ce fac eu, la nivel individual?". Dar cred că tocmai asta e capcana. E foarte ușor să ne uităm la imaginea de ansamblu și să ne simțim neputincioși.
Pentru teza mea, de exemplu, am ales o nișă aparent mică, legată de impactul economic al unei anumite politici de mediu la nivel local. Și chiar dacă inițial am crezut că e prea specific, mi-am dat seama că orice contribuție la nivel micro, dacă e bine documentată și poate servi drept model, poate avea un impact amplificat pe termen lung. Nu trebuie să rezolvăm toate problemele lumii deodată, dar putem contribui semnificativ prin cercetare validă și aplicabilă.
Mai mult, cred că e esențial să ne conectăm cu alți colegi, să facem networking, să împărtășim idei. Poate soluția nu stă într-un singur proiect, ci în colaborări interdisciplinare, în punți între diferite domenii de cercetare.
În legătură cu optimismul... sincer, nu știu dacă aș spune că sunt optimistă în mod nativ. Mai degrabă, tind să cultiv o formă de realism proactiv. Recunosc complexitatea provocărilor, dar în același timp, mă concentrez pe ce pot face în mod concret. Sunt mai mult genul care caută oportunități în crize, chiar dacă sunt greu de identificat inițial.
O idee ar fi să ne axăm cercetarea pe inovare socială sau soluții de adaptare. În loc să ne concentrăm doar pe documentat problemele (ceea ce e important, dar insuficient), să căutăm cum putem ajuta comunitățile să se adapteze, să devină mai reziliente. De exemplu, în loc să spunem "schimbările climatice vor afecta agricultura", am putea cerceta "cum pot fermierii din regiunea X să-și adapteze culturile la noile condiții climatice".
Și nu uita, chiar și o simplă analiză a unor politici existente, evidențierea punctelor slabe și propunerea unor alternative, poate fi o "piatră" valoroasă. Important e ca piatra aia să fie bine pusă.
Să continuăm discuția asta, cred că mulți rezonăm cu ce ai spus.
Pe curând,
Adina
Monica Nedelea: Dragă Adina,
Îți mulțumesc din suflet pentru răspunsul tău detaliat și plin de înțelepciune. E tare reconfortant să știu că nu sunt singura care se simte așa. Descrierea ta cu "stingerea incendiului apocalipsei cu o stropitoare" e perfectă - exact așa mă simt uneori.
Admir mult abordarea ta cu teza. Nișa despre care vorbești, impactul economic al unei politici de mediu la nivel local, e, într-adevăr, mică la prima vedere, dar exact cum spui, poate fi un model replicabil și valoros. Mă inspiră ideea că nu trebuie să rezolvăm totul deodată. Cred că asta e o capcană în care cad mulți dintre noi, dorind să acoperim un spectru extrem de larg, și ajungem să facem totul superficial.
Networking-ul și colaborările interdisciplinare sună și ele extrem de promițător. Mă întrebam chiar cum am putea stimula asta la nivel de facultate/departament. Poate niște sesiuni informale, grupuri de lucru pe teme comune, chiar și doar niște spații de discuție deschise, ca aici pe forum, dar mai frecvente și poate chiar fizice?
"Realism proactiv" - îmi place mult cum ai formulat. E o perspectivă echilibrată, cred. Faptul că nu ești "optimistă în mod nativ" dar cultivi asta e un exemplu excelent. E mai sănătos să recunoști provocările și să te concentrezi pe a găsi soluții concrete, decât să te agăți de un optimism nerealist.
Și da, ideea de a ne axa pe soluții de adaptare și inovare socială e genială. "Cum pot fermierii să-și adapteze culturile" e mult mai constructiv decât "schimbările climatice vor afecta agricultura". E o tranziție subtilă, dar fundamentală, de la constatare la acțiune.
E reconfortant să aud că și o analiză a politicilor existente poate fi o "piatră" valoroasă. Tocmai asta căutam - un mod de a contribui cu greutate, chiar și dintr-un unghi aparent mai