Salut, Iulius! Mă regăsești în situația ta, și sunt convins că mulți alții de aici. Trecem prin aceleași dileme cu temele astea de diplomă/disertație. E frustrant când coordonatorul te lasă așa, dar pe de altă parte, e și o șansă să explorezi cu adevărat ce te pasionează.

Legat de ideile tale - artiștii vizuali noi și patrimoniul digital - sunt puncte de plecare excelente! Eu personal, dacă aș fi în locul tău, aș încerca să combin cele două direcții, sau să le nuanțez. De exemplu:

* Impactul noilor medii digitale asupra reconceptualizării patrimoniului cultural românesc: Aici nu mă gândesc doar la digitalizarea muzeelor, ci la modul în care artiști contemporani români sau curatorii folosesc realitatea augmentată, VR, intervenții online, sau chiar NFT-uri pentru a aduce în discuție obiecte, povești sau chiar monumente istorice pe care publicul larg le-a uitat sau le percepe altfel. Poate ai putea studia cum spațiul digital devine un nou loc de "conservare" sau chiar de "re-inventare" a patrimoniului imaterial (folclor, tradiții, chiar și mituri urbane).
* Narațiuni vizuale contemporane în spațiul digital ca forme de patrimoniu cultural emergent: Cum se construiesc identități culturale noi prin meme-uri, videoclipuri virale pe TikTok, sau prin artă stradală imortalizată și distribuită online? Poate e o formă de patrimoniu care se creează în timp real și e extrem de relevantă pentru generația ta și următoarele. Cum interacționează acestea cu narativele culturale tradiționale sau "oficiale"?
* Reinterpretarea simbolurilor naționale în arta vizuală românească post-comunistă - o perspectivă digitală/post-digitală: Poți analiza cum artiști vizuali contemporani - pe lângă cei deja consacrați - folosesc simboluri istorice, figuri mitologice, elemente din arta socialistă sau chiar și clișee despre România, dar le "sparg" sau le recontextualizează prin intermediul esteticilor digitale, al glitch-urilor, al remixului. Cum contestă sau validează aceste noi narațiuni identitatea națională într-un context globalizat?

Partea cu a aplica teorii clasice la fenomene noi e, de asemenea, o direcție solidă. Poate ai putea lua, de exemplu, Teoria Ludică și să o aplici la jocurile video cu tematică istorică românească sau la felul în care memorialistica (chiar și cea personală, postată pe social media) devine un act ludic. Sau poate Baudrillard și simulacrul, aplicat la modul în care noi construim și consumăm virtual "experiențe" culturale românești online.

Îmi aduc aminte că am avut o discuție cu cineva acum ceva timp despre cum memoria colectivă a comunismului în România este mult mai vie și mai nuanțată în mediul online (bloguri, grupuri de Facebook, forumuri) decât în multe materiale educaționale sau chiar artistice "oficiale". Asta ar putea fi, de exemplu, un punct de plecare pentru o cercetare bazată pe teorii ale memoriei culturale.

Ideea e să nu te limitezi la a "prezenta" ceva, ci să "analizezi" și să "interpretezi". Ce consecințe are acea reinterpretare digitală asupra modului în care percepem patrimoniul? Ce spun artiștii prin aceste noi forme de expresie despre societatea românească de azi? Cum navigăm noi, ca audiență, prin aceste noi spații de reprezentare culturală?

Nu te grăbi să alegi, dă-ți timp să explorezi câteva direcții. Poate citește articole recente despre artiști vizuali români promițători, despre proiecte curatoriale care folosesc tehnologia, sau despre inițiative civice de digitalizare a patrimoniului. Vezi ce "sună" a problemă de cercetare interesantă pentru tine.

Mult succes! Sper să găsești ceva care să te aprindă cu adevărat.

Alex Mircescu: ... patriomonial: Aici mă gândesc la cum influențează artiștii tineri români imaginile digitale (memes, filtre, AI-generated art) în modul în care se creează și se transmit simboluri culturale sau chiar chiar identități naționale, mai ales în contextul online. Poți analiza cum se joacă ei cu stereotipuri, cum le răstoarnă sau cum creează noi narative care reflectă o Românie post-comunistă, post-decembristă, cu conexiuni globale. Poate îi poți compara cu artiști din alte țări din estul Europei.

Și da, ai perfectă dreptate legat de teoriile clasice aplicate fenomenelor noi. E o abordare care poate da profunzime oricărui subiect. Gândește-te la Baudrillard și simulacru aplicat la social media și influențatori, sau la Foucault și discursuri aplicate la modul cum se dezbat anumite subiecte istorice sau politice pe platformele online.

Un alt unghi ar fi pe zona de patrimoniu imaterial, dar într-o cheie inedită. Nu doar folclor reinterpretat, ci poate celebrarea unor "subculturi" digitale, a unor comunități online care își creează propriul patrimoniu imaterial - limbaj specific, ritualuri, figuri emblematice (chiar și din online). Poți vedea cum se formează identități colective în spațiul online, bazate pe consumul de conținut, pe participare la meme-uri sau meme-uri virale. Poate un studiu al "culturii fanilor" în context românesc, dar legat de ce anume din cultura românească (reală sau imaginată) este preluat și transformat de aceștia.

Ce mai poți lua în calcul e latura de "artă offline" care beneficiază sau se inspiră din digital. Artă stradală care folosește QR coduri, sau instalații interactive legate de date online despre România. Sau chiar expoziții curate cu o componentă digitală explozivă.

Sper ca aceste idei să-ți mai destupe puțin „robinetul" creativ. E un proces anevoios, dar satisfacția de a ajunge la un subiect care te prinde cu adevărat merită efortul. Mult succes!