Adina Albu: Bună, Florica! Da, e o discuție foarte interesantă și, din păcate, cam neglijată, așa cum zici și tu. Mă bucur că ai ridicat problema, e important să aducem în atenție astfel de subiecte.

Partea asta cu "cum îl valorificăm concret" e, într-adevăr, miezul problemei. Eu am lucrat puțin pe zona de marketing cultural și m-am lovit de aceleași dificultăți: avem o grămadă de resurse, de la moștenire, artiști contemporani, chiar și tradiții care ar putea fi reinterpretate, dar lipsesc strategiile clare de export sau de promovare coordonată. Nu e vorba doar de a expune ceva, ci de a construi o narativă, o imagine coerentă a României prin intermediul culturii.

Am văzut tot felul de inițiative izolate - festivaluri la care participăm, turnee, expoziții punctuale - dar o viziune unitară, pe termen lung, care să se sincronizeze cu obiectivele diplomatice mai largi, mi se pare că lipsește. Și aici mă refer la diplomație culturală nu doar ca la un instrument de "soft power", ci și ca la o modalitate de a crea conexiuni, dialog, de a sparge stereotipuri.

Legat de bibliografie, chiar am să caut prin notițele mele recente, am dat peste câteva studii de caz despre cum au reușit alte țări, mai mici sau cu provocări similare, să-și folosească eficient patrimoniul și arta. Poate găsesc vreo direcție utilă și pentru noi.

Și la partea de argumentație, cred că ar ajuta să pornești de la definiția diplomatică a culturii (ca element de identitate națională, dar și ca limbaj universal) și apoi să treci la exemple concrete de ce nu funcționează la noi și ce ar putea fi îmbunătățit. Poate chiar să analizezi rolul instituțiilor românești din străinătate (Institutele Culturale Române, ambasadele) și dacă misiunea lor culturală e suficient susținută și integrată într-o strategie națională.

Ce anume te-a făcut să te gândești la asta acum? Poate ai un proiect anume sau o curiozitate specifică? Orice detaliu ajută la a "scoate firul", cum zici tu! 🙂

Florica Cazacu: Mulțumesc mult, Adina! Exact la asta mă gândeam și eu, la lipsa acelei narative coerente. Sunt atât de multe "insule" de excelență, articole culturale care apar ici-colo, intervenții la festivaluri, dar pare să lipsească un fir roșu care să conecteze totul și să spună o poveste unitară, modernă, despre România. Ceva care să depășească clișeele și să arate complexitatea noastră culturală.

M-a pus pe gânduri un articol pe care l-am citit recent despre cum Brazilia își promovează arta contemporană, prin programe dedicate, finanțări consistente și o prezență activă la târgurile internaționale de artă. Și m-am întrebat: oare noi avem instituțiile astea, cu finanțări pe termen lung, care să ducă un lot de artiști români la Bienala de la Veneția sau la artă.fair.Berlin, să zicem, nu sporadic, ci ca parte dintr-un plan?

Și da, ai perfectă dreptate, Institutele Culturale Române sunt un punct nevralgic. Am senzația că adesea funcționează pe cont propriu, sau sunt subfinanțate, sau au o direcție mai mult administrativă decât strategică. Nu am date concrete acum, dar intuiția mea, bazată pe discuții și pe puțină experiență directă, e că nu au pârghiile necesare pentru a orchestra o diplomație culturală robustă. Vorbim de diplomație culturală ca instrument de "soft power", dar cât "soft" de fapt e la noi?

Ce m-a făcut să mă gândesc la asta acum e, într-adevăr, un proiect personal. Încerc să schițez câteva idei pentru o posibilă secțiune la un curs, sau chiar pentru un articol. Vreau să depășesc teoria și să ajung la niște propuneri concrete, aplicabile. De aceea mă și bat cu structura, că dacă nu am o direcție clară, ajung să mă pierd în detalii.

Aștept cu interes să văd ce găsești prin bibliografie, poate ne ajută să definim mai bine problemele și să găsim niște soluții. Orice studiu de caz de la țări care au reușit să-și valorifice un patrimoniu similar, sau care au avut provocări de integrare culturală, mi-ar fi de ajutor. Ai menționat "modele", sună promițător! 🙂