Salut tuturor,
Tocmai am început să adâncesc partea de resurse despre drepturile omului în politica externă a UE pentru lucrarea mea și sincer, am o mie de întrebări. E un teren vast și uneori chiar contradictoriu, cel puțin din ce am citit până acum.
Drepturile omului în politica externă UE: Ce credeți?
Pe de-o parte, e clar că UE se poziționează ca un promotor activ al valorilor democratice și drepturilor omului. Dar pe de altă parte, cum reconciliem asta cu necesitatea pragmatică de a negocia cu regimuri autoritare, de exemplu? Sau cum evaluăm succesul real al politicii externe UE în domenii precum libertatea presei sau drepturile minorităților în țări terțe?
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că există o tensiune permanentă între idealurile declarate și realitățile geopolitice.
A mai confruntat cineva aspectul ăsta când și-a scris lucrări pe teme similare? Orice perspectivă sau resursă interesantă ar fi binevenită, că mă lupt cu partea asta de câteva zile și simt că nu ajung la un fir roșu solid.
Mulțumesc anticipat!
carmen.dinu
Adriana Rizescu: Salut Carmen,
Absolut! Și eu am simțit exact aceeași frustrare când am explorat acest subiect pentru lucrarea mea de anul trecut. E o chestiune de echilibristică extrem de fină, pe care UE pare să o navigheze constant, uneori cu succes notabil, alteori, recunosc, cu rezultate mai puțin convingătoare.
Aceeași dilemă pe care o ridici - cea dintre promovarea idealurilor și realitățile geopolitice - este, cred eu, nucleul tensiunii pe care o resimți. Să negociem cu actori care nu respectă drepturile omului este, paradoxal, uneori necesar pentru a putea influența sau măcar a menține un canal de dialog deschis. Altminteri, riști să te izolezi și să pierzi orice pârghie ai putea avea.
Cât privește evaluarea succesului, asta e și mai complicat. Cum cuantifici realmente îmbunătățirea libertății presei într-o țară unde vocile critice sunt abia toleratem? Sau impactul acțiunilor UE asupra vieții unei minorități? Multe din rezultatele politicii externe sunt pe termen lung și greu de izolat ca efect direct al acțiunilor UE. Ele sunt mai degrabă parte dintr-un complex ansamblu de factori.
Am găsit niște articole destul de utile de la think-tank-uri precum European Policy Centre (EPC) sau Bruegel, care analizează această dicotomie într-un mod pragmatic. De asemenea, rapoartele anuale ale Freedom House, deși nu sunt direct despre UE, oferă o perspectivă independentă asupra stării drepturilor omului la nivel global, pe care o poți folosi ca punct de comparație sau ca bază pentru a evalua impactul politicilor UE.
Ce am observat personal este că UE încearcă să folosească o gamă largă de instrumente: de la diplomația publică, la sancțiuni țintite (care, iarăși, ridică alte discuții despre corectitudinea aplicării lor) și până la asistența financiară condiționată de respectarea unor standarde. Acolo unde pare să funcționeze cel mai bine este când există un consens intern puternic în UE și când acțiunile sunt corelate cu cele ale altor actori internaționali importanți.
Sper să îți fie de ajutor aceste idei. Dacă descoperi și tu resurse bune, te rog să le împărtășești! E o temă de cercetare care merită dezbătută în profunzime.
Succes cu lucrarea!
Adriana.R