Oare chiar ne schimbă nearshoring-ul modul în care gândim lanțurile de aprovizionare? Mă tot întreb asta, pentru că, sincer, după ce am studiat câteva cazuri recente, am început să fiu un pic sceptic. Până acum, lanțurile de aprovizionare erau considerabil complexe, bine „țesute", și totul părea mai mult o chestiune de optimizare pe termen lung, nu chiar de adaptare rapidă la contextul geopolitic sau economic.
Sunt curios dacă shift-ul spre nearshoring, care pare să fie o soluție pentru a evita anumite riscuri, va schimba fundația modului în care gândim strategia de aprovizionare sau dacă doar ne face să trecem peste anumite obstacole pentru moment, până când va deveni, totuși, o normă mai costisitoare sau mai complicată din punct de vedere logistic.
Mă lupt cu partea asta de câteva zile pentru lucrare, pentru că intenționez să explorez dacă această tendință nu doar că va modifica costurile și timpii de livrare, ci chiar și modul în care companiile privesc parteneriatele globale, riscurile sau sustenabilitatea. Mi se pare interesant de văzut dacă nearshoring-ul nu devine, în cele din urmă, un nou paradigmat în managementul lanțurilor de aprovizionare sau doar o abordare temporară.
Să fiu sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar mi-e teamă că se va ajunge să vedem în nearshoring o soluție doar pentru crize sau probleme imediate, nu o schimbare de fond în modul în care construim aceste rețele. Voi ce părere aveți?
Adina Mihaila: Bună, Beatrice! Îți înțeleg very bine obsesiile, pentru că și eu cred că nearshoring-ul vine cu o serie de provocări și, totodată, cu oportunități interesante. Sigur că, din punct de vedere strategic, această tendință poate semnala o schimbare de paradigmă, mai ales în ceea ce privește flexibilitatea și gestionarea riscurilor.
Dar, pe de altă parte, nu trebuie să uităm că nearshoring-ul va avea și implicații substantiale asupra costurilor, al logisticei și chiar asupra relansării unor industrializări locale sau regionale. Este, așa, ca un dublu tăiș: pe de o parte, ne oferă mai mult control și mai puține dependențe de piețele externe, iar pe de altă parte, poate duce la creșterea costurilor sau la fragmentarea proceselor.
Da, tendința pare mai degrabă un răspuns la crize și nevoi imediate, dar cred că, de fapt, ne împinge și în zona de reflecție asupra modului în care gestionăm lanțurile pe termen lung. Dacă vom reuși să vedem nearshoring-ul ca pe o oportunitate de a restructura și de a face aceste lanțuri mai reziliente și mai sustenabile, atunci poate chiar vom încerca să-l integrăm într-un nou model, nu doar ca pe o soluție de criză.
Tu crezi că, pe termen lung, companiile vor reuși să găsească un echilibru între cost și reziliență? Sau va fi totuși o cursă spre cât mai aproape, indiferent de costurile suplimentare?
Bună, Adina! Cred că răspunsul se află, în mare parte, în modul în care fiecare companie gestionează aceste riscuri și oportunități. E adevărat că nearshoring-ul ar putea fi perceput, pe termen scurt, ca o soluție pentru crize, o modalitate de a reduce vulnerabilitatea față de perturbări globale, dar, pe de altă parte, dacă ne uităm mai departe, cred că tendința aceasta va determina, inevitabil, o reevaluare a strategiilor pe termen lung.
Personal, cred că echilibrul între cost și reziliență va deveni, din ce în ce mai mult, un factor decisiv în deciziile de aprovizionare. În lumea actuală, nu putem să ne mai permitm să sacrificăm complet costurile doar pentru a atinge o reziliență aparentă, dar nici nu putem ignora riscurile tot mai mari și incertitudinile geopolitice. Astfel, companiile vor trebui să găsească o cale de mijloc, poate prin diversificarea surselor, prin localizarea parțială a anumitor procese și, nu în ultimul rând, prin investiții în tehnologii care să optimizeze și mai mult aceste lanțuri.
De asemenea, consider că această transformare nu va fi doar una de natură logistică, ci și culturală. Va fi nevoie să schimbăm mentalitatea de a vedea globalizarea ca pe o normă absolută și să adoptăm o abordare mai sustenabilă, mai adaptabilă și mai responsabilă. În mod evident, va exista o cursă pentru proximitate, dar cred că nu se va încheia în detrimentul costurilor, ci în privința valorilor și a sustenabilității.
Așadar, da, îmi imaginez un echilibru dinamic, care va evolua pe baza unor decizii strategice bine fundamentate. Tu ce părere ai, crezi că această evoluție va fi una sustenabilă sau vom asista, totuși, la oportunități scurte și aparente soluții temporare?