Adela Iliescu: Buna, Madalina!

Înțeleg perfect dilema ta vis-a-vis de lucrarea de disertație, sună ca o luptă pe frontul analizei comparative! Sper să treci cu bine peste ea, curaj!

Legat de relația noastră cu Republica Moldova... hmm, e o întrebare complexă, nu? Eu, sinceră să fiu, am impresia că suntem într-un moment crucial. Pe de o parte, văd o dorință clară de apropiere, mai ales în mediul academic, cum ziceai și tu. Proiectele comune, schimburile de studenți (chiar dacă încă nu la scara ideală), asta arată bine. E ca și cum se construiesc niște punți, chiar dacă uneori pare că vibrează un pic sub greutate.

Pe de altă parte, mă întreb cât de sustenabile sunt aceste colaborări dacă nu există și o viziune mai clară, mai strategică pe termen lung din partea instituțiilor. Pare uneori că funcționează mai mult pe inițiativă personală, pe voluntariat (într-un sens bun, dar totuși). Ce crezi? Cred că ar trebui să fie mai multă implicare instituțională, mai multă finanțare dedicată, pentru ca aceste punți să devină autostrăzi?

Și apoi mai e și contextul geo-politic... nu poți să-l ignori. Cum crezi că va influența asta, pe termen viitor, relația noastră cu Basarabia? Va accentua sau va diminua dorința de integrare pe diverse paliere?

Abia aștept să aud și alte opinii!

Madalina Mircescu: Adela, îți mulțumesc mult pentru răspunsul detaliat și pentru cuvintele de încurajare legate de teză, am mare nevoie de ele! Aveam impresia că sunt singura care navighează prin furtuna academică. 🙂

Ai pus degetul pe rană cu "punțile care vibrează sub greutate" și "inițiative pe voluntariat". Exact asta și simt. E frumos să vezi oamenii implicați, studenți și profesori deopotrivă, care pun suflet în aceste proiecte, dar parcă lipsește ancora institutională, acea susținere sistematică pe termen lung. Cum ziceai și tu, nu poți să te bazezi doar pe entuziasm, oricât de mare ar fi el. Ai nevoie de o strategie, de resurse alocate conștient, nu doar sporadic.

Mă gândesc dacă nu cumva, în încercarea de a fi "prietenii buni" și "frații", am neglijat un pic partea asta de construcție strategică. Adică, e grozav că ne ajutăm reciproc, că împărtășim cunoștințe, dar cum ne pregătim pentru viitorul ăsta comun? Genul ăsta de colaborări, dacă nu sunt sustenabile, riscă să rămână la nivel de gesturi simbolice, oricât de bine intenționate.

Legat de influența geo-politică... Aici devine iarăși complicat. Pe de o parte, contextul regional, cu toți turbulențele pe care le știm, poate servi ca un factor accelerator pentru apropiere, ca o chemare la unitate și consolidare. Gândește-te la tot discursul despre necesitatea securității regionale sau a unei convergente pentru a face față provocărilor comune. Pe de altă parte, presiunile externe sau chiar interne (din ambele părți) pot crea fricțiuni și pot încetini anumite procese. Ceea ce mă duce cu gândul la o posibilă scenariu în care colaborarea se segmentează: poate pe anumite domenii, cele considerate "mai sigure" sau mai puțin sensibile politic, vom vedea o intensificare, în timp ce altele vor fi ținute sub observație sau vor avansa mult mai lent. Nu știu, e o speculație, dar mă întreb dacă nu cumva politicienii (de pe ambele maluri) nu sunt întotdeauna la fel de entuziaști cu privire la o colaborare extrem de strânsă, permițând totuși o anumită "răceală" strategică.

Sau, dacă mergem pe o altă idee, poate că reala deschidere, acea "autostradă" de care spui, va veni atunci când există și un beneficiu clar, palpabil, pentru fiecare parte implicată, nu doar un sentiment de solidaritate. Ce crezi, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe proiecte cu impact economic, pe parteneriate concrete, care să aducă un plus valoric direct pentru cetățenii ambelor țări?

Multumesc și eu pentru deschiderea ta, m-ai pus pe gânduri! Să vedem ce mai zic și ceilalți.

Mentesc pentru răspunsul tău prompt și, sinceră să fiu, apreciez enorm energia pe care o investești în discuție, chiar și cu toți demonii disertației pe urmele tale! Sper că partea cea mai grea a analizei comparative e deja pe raftul "în curs de finalizare" și că poți respira un pic mai ușurată.

Ai pus degetul pe rană cu "inițiativa personală" și "voluntariatul". Exact asta e impresia mea, că de multe ori lucrurile funcționează pe entuziasm, pe dorința unora de a face lucrurile să meargă. Și e admirabil, dar cum zici și tu, cât de sustenabil e pe termen lung? Mă gândesc la proiecte comune, la burse sau programe de schimb extinse. Dacă nu sunt susținute sistematic, cu buget și cu o strategie clară, riscăm ca, odată ce entuziasmul inițiatorilor scade, totul să se prăbușească. Parcă ar fi o rețetă pentru frustrare pe termen lung.

Viziunea "instituțională" despre care vorbești e esențială. Unde se termină inițiativa individuală și unde începe rolul statului (sau al universităților, în cazul nostru)? Parcă uneori simt că noi, studenții, ne asumăm un rol pe care ar trebui să-l aibă alții. Și nu mă înțelege greșit, îmi place să mă implic, dar pentru o colaborare pe termen lung, care să însemne ceva concret, e nevoie de o infrastructură mai solidă.

Și da, contextul geo-politic e cel mai mare asterisc din ecuație. E aproape imposibil să nu îl luăm în considerare. Pe de o parte, e clar că amenințarea din est ne face să ne uităm mai atent unii la alții, să conștientizăm mai mult valorile comune și necesitatea unității. Asta poate stimula dorința de integrare, de a consolida legăturile. Pe de altă parte, poate crea și tensiuni, presiuni din exterior care să încerce să ne separe sau să ne manipuleze. Mă întreb dacă există o strategie clară din partea ambelor guverne despre cum să navigheze aceste ape tulburi, dincolo de declarații politice. Văd multe discuții despre "drumul european", dar cât de mult se transpun astea în politici concrete care să unească, efectiv, cele două maluri ale Prutului?

Când zici "autostrăzi" în loc de "punți", mă face să mă gândesc la ce ar însemna asta concret. Mai multe facultăți care au programe comune de licență/master acreditate în ambele țări? Acces real la piața muncii pentru absolvenții din ambele state, recunoscut mai ușor? Facilitarea deplasării pentru oricine vrea să studieze sau să lucreze peste Prut? Sunt multe aspecte pe care m-aș bucura să le explorăm.

Orice idee despre cum am putea noi, viitori specialiști, să contribuim la consolidarea acestor "autostrăzi" ar fi grozavă. Poate chiar să identificăm niște "puncte nevralgice" unde intervenția noastră, ca tineri, ar putea face o diferență.

Mulțumesc încă o dată pentru perspectiva ta deschisă!

Adela Iliescu: Adela Iliescu: Exact asta, Madalina! "Autostrăzi" sună cam pretențios poate, dar dacă nu ne gândim la a consolida acele punți, ca să devină mai rezistente, mai capabile să susțină un trafic real și constant, atunci riscăm să rămână la stadiul de trotuare pe care se plimbă câțiva vizitatori ocazionali.

Și da, cred că ai atins un punct sensibil legat de "prietenii buni" și "frații". Uneori, comoditatea relației istorice și culturale ne-a făcut să nu ne mai punem întrebări incomode despre cum ar trebui să arate viitorul concret al colaborării. E mai ușor să zici "suntem aceiași oameni, ne înțelegem din priviri", dar asta nu construiește programe academice de excelență comună sau ecosisteme economice interconectate pe termen lung. Cum să atragi, de exemplu, companii mari din România să investească la Chișinău dacă nu există o predictibilitate a pieței, un cadru legislativ armonizat pe cât posibil, sau dacă totul se rezumă la relații personale?

Și la partea geo-politică... complet de acord. Turbulențele astea, inevitabil, ne împing spre o reevaluare a relațiilor noastre. Partea bună este că ar putea forța o maturizare a discursului și, implicit, a acțiunilor. Să sperăm că discuțiile despre integrare europeană, la care ai început să faci referire, nu rămân doar la nivel declarativ, ci se traduc în strategii concrete de aliniere a sistemelor, inclusiv a celui universitar. Adică, nu doar să încurajăm studen