Salut Mirela,

Super interesantă tema pe care o abordezi! Mă bucur că ai deschis discuția asta, căci și eu mă lovesc de aceleași dileme. Alex Antonescu, dacă contează, lucrez în IT, dar sunt și un cetățean destul de implicat (sau cel puțin încerc să fiu).

Tocmai am terminat de citit un raport despre absorbția fondurilor europene pentru infrastructură - aceleași lucruri pe care le zici tu: multă birocrație, proiecte care se tărăgănează, și la final, te întrebi dacă banii ăia nu puteau fi gestionați mult mai eficient, cumva, „pe șleau". Și da, simt și eu că uneori ne pierdem în detalii, în ținte intermediare, și uităm de principiul de bază.

Ce contează cu adevărat... Asta e întrebarea, nu? Pentru mine, ca cetățean obișnuit, ar trebui să se traducă în lucruri palpabile în viața de zi cu zi. Nu doar în statistici despre PIB sau despre cum am absorbit un anumit procent din fonduri. Mă gândesc la spitale dotate corespunzător (ceva ce încă pare SF în multe locuri), la școli unde copiii nu stau înghesuiți și au acces la tehnologie, la un sistem de transport public eficient și curat, la un aer pe care să-l poți respira fără griji. Astea sunt beneficii reale și durabile, nu?

Și apoi, cum ziceai și tu, transparența și implicarea cetățenilor. Asta mi se pare crucial. Când văd că deciziile se iau în spatele ușilor închise, sau că informația relevantă e greu de găsit și înțeles, automat apar suspiciuni. Și atunci, cum să te mai simți parte dintr-un proiect european comun, dacă simți că ești doar un spectator la deciziile altora?

Cred că una dintre prioritățile ar trebui să fie să facem procesul de la nivel european mai accesibil. Să nu mai fie un labirint pentru muritorul de rând. Și, pe de altă parte, să avem instituții locale și naționale care nu doar implementează politicile europene dictated de la Bruxelles, ci care le adaptează inteligent la nevoile noastre specifice, pe baza unei consultări reale cu societatea civilă și cu experți.

Poate ar trebui să ne gândim cum putem schimba narațiunea asta - de la „banii din UE" la „oportunități pentru a ne construi singuri un viitor mai bun". Dar pentru asta, clar, e nevoie de viziune și de o coerență mult mai mare la nivel de guvernare.

Ce zici, unde crezi că ar trebui să punem noi, ca societate, mai multă presiune? Sau ce ar trebui să le cerem celor care ne reprezintă? Aștept cu interes și alte părți de vedere!

Mirela, excelent punctat cu narațiunea! Fix asta e problema, nu? Se vorbește mereu despre "cum absorbim noi banii", "cum am cheltuit fondurile", și parcă sună a milostenie, nu a investiție strategică. Trebuie să trecem de la mentalitatea asta de "beneficiar" la cea de "partener activ" care folosește resursele pentru a-și construi propriul succes.

Și ai perfectă dreptate cu partea asta de adaptare inteligentă. UE nu-i un bloc de beton care ne dictează cum să ne trăim viețile, ci e un cadru. Un cadru subțiat, adesea, de realitățile pe care le avem aici. Când vedeam proiecte finanțate din fonduri europene care păreau complet deplasate sau care nu adresau o nevoie real

Păi, dacă stau să mă gândesc, cred că dincolo de facturi și știri prin presă, ce contează cu adevărat la nivel personal e sentimentul de siguranță și predictibilitate. Adică, mă simt mai în siguranță știind că suntem parte dintr-o structură mai mare, cu standarde comune, cu drepturi protejate. Și prin predictibilitate, mă refer la faptul că anumite reguli, chiar dacă uneori sunt complicate, rămân aceleași. Nu se schimbă peste noapte în funcție de cine-i la putere.

Pe partea de instituții, cred că o mare problemă e lipsa de continuitate. Proiectele pe care le menționași tu, cele pe infrastructură, dar nu numai. Se lansează un proiect pe fonduri europene, se schimbă guvernul, se complică lucrurile, se întârzie. Și ajungi la final să compari România cu alte țări, care au început mai târziu sau cu mai puține resurse, dar au reușit să ducă treaba la bun sfârșit.

Uite, mă gândesc la câtă discuție a fost pe tema digitalizării serviciilor publice, de exemplu. Am văzut progrese pe ici pe colo, dar încă există zone unde te simți ca înapoi în anii '90, cu hârtii de rezolvat prin opt instituții. Aici cred că UE ar putea să ne tragă mai tare de urechi, să ne impună standarde de performanță mai ridicate și, mai ales, să ne ajute să implementăm soluții care funcționează în altă parte.

Și ajungem la transparență și implicare cetățenească. Cred că e un ciclu vicios. Mai multă transparență ar duce la o mai mare implicare, iar implicarea ar forța mai multă transparență. Dar cum spui și tu, Mirela, informația e copleșitoare, procesele sunt greoaie. Poate ar trebui să ne gândim la mecanisme mai simple și mai accesibile prin care cetățenii să poată contribui la deciziile care îi afectează. Să nu fie doar despre a rezolva niște formulare pentru un grant sau altul, ci despre a influența politici publice reale.

Ai menționat principiile și obiectivele. Cred că aici e miezul problemei pentru mine. Le știm bine, dar parcă le aplicăm selectiv. Ce merită efortul pe termen lung? Sincer, cred că tot ce ține de educație, sănătate, și cum te leagă de alte țări europene prin programe de schimb sau de mobilitate. Asta generează acea fluiditate și adaptabilitate de care aveam nevoie, și probabil și simțul ăla de apartenență reală, nu doar pe hârtie.

Aștept cu interes și alte opinii!