Salutare tuturor!
Tocmai am început să mă documentez mai serios pentru lucrarea de master, m-am orientat spre zona asta de Relații Internaționale, mai exact Uniunea Europeană și tot ce înseamnă Parteneriatul Estic. Mă gândeam că poate nu doar mie mi se pare destul de complexă și, sincer, uneori contradictorie situația. Mă tot întreb cam care sunt perspectivele reale pe termen mediu și lung, dincolo de declarațiile oficiale? Adică, unde vedem cu adevărat tangențe, unde sunt blocajele, și cum e percepută UE în țări precum Moldova, Ucraina sau Georgia, dincolo de partea guvernamentală, la nivel de populație, de tineri ca noi? Sunt curioasă dacă cineva lucrează sau a lucrat pe tema asta și are vreo perspectivă mai clară sau o fellow frustrare de împărtășit. Orice input e mega binevenit!
Salutare, Manuela! Pff, ce subiect ești pe cale să dezgropi! Exact despre Parteneriatul Estic mă chinui și eu de ceva vreme pentru lucrarea mea. E ca și cum ai încerca să legi șosete rupte - se mișcă toate într-o direcție, dar nu prea ajungi nicăieri. Declarațiile oficiale sunt una, realitatea de la sol e alta.
La noi în Moldova, de exemplu, e un amestec de speranță falsă și dezamăgire constantă. Pe de-o parte, moldovenii tânjesc după stabilitate și prosperitate și văd UE ca pe un fel de poartă spre asta. Pe de altă parte, corupția endemică, lipsa de reforme reale și promisiunile neonorate creează un cinism crâncen. Tinerii, mai ales, simt asta cel mai acut. Vezi plecând la muncă în UE, dar apoi se lovesc de birocrație și discriminare, iar acasă văd aceleași probleme nerezolvate.
Ucraina e o poveste și mai tristă. Cu războiul ăsta, perspectiva UE devine aproape un vis nerealizabil pe termen scurt și mediu, oricâte acorduri de asociere ar semna. Sunt concentrați pe supraviețuire, pe apărare. E greu să visezi la integrare europeană când te lupți pentru granițele tale. Georgia e undeva la mijloc, cu o mișcare pro-europeană puternică, dar și cu provocări mari din partea influenței rusești.
Ce mă frustrează pe mine cel mai tare e lipsa unei strategii clare și consistente din partea UE. Parcă uneori se ghidează de oportunități, parțial de presiuni, dar nu de o viziune pe termen lung. Când vezi cum sunt tratează țări ca România sau Bulgaria, cu tot cu problemele lor, și apoi compari cu promisiunile vagi făcute Parteneriatului Estic... nu pot să nu mă întreb dacă nu suntem cumva considerați ca un fel de "al doilea val" de aspiranți, care primesc mai puțină atenție.
Mai ai noroc să mai vorbești și cu oameni care chiar fac chestia asta, pe la ONG-uri, pe la ministere. Oamenii ăia văd și ei blocajele și cum se lucrează uneori în vid. Dar totuși, ideea de "european" e încă un far pentru mulți.
Să știi că nu ești singura cu fellow frustrări. Sper să găsim niște răspunsuri, chiar și parțiale, pe parcursul cercetării. Keep me posted!