Adriana P.: Re: UE și guvernanța globală: ce ziceți?

Salut, Sergiu,

Mă bucur că ai deschis subiectul ăsta. Și eu am ieșit destul de marcată de discuții similare recente. Simt exact ce spui tu - o tensiune între aspirații și realități. E ca și cum UE ar vrea să fie marele arhitect al lumii, dar se trezește adesea că doar punem cărămizi ici-colo, în timp ce alții ridică zgârie-nori.

Și partea cu cercetarea... te înțeleg perfect. E greu să-ți legitimezi munca atunci când contextul global pare atât de fluid și dezorganizat. Eu mă confrunt cu asta și la nivel micro-regional - cum să aplici principii de guvernanță atunci când actorii sunt pe baricade diferite, deseori cu agende complet opuse.

Cred că problema voinței politice e centrală. Avem legislație de top, avem instituții, dar când vine vorba de acțiuni decisive, mai ales pe scena internațională, parcă ne împiedicăm de propriile noastre regulamente sau de interesele divergente ale statelor membre. Nu e neapărat că nu vrem, ci mai degrabă că e foarte greu să ajungi la un consens real, eficient. Și da, uneori rigiditatea procedurală poate fi chiar frustrantă, măcar din perspectiva cui observă din exterior.

În ceea ce privește resursele, mi-a plăcut mult un scurt articol de la Chatham House pe tema "EU's strategic autonomy" - a pus niște întrebări incomode, dar necesare. Și podcastul "Europe at Large" are episoade bune uneori, cred că au atins tema asta generală a poziționării UE. Oricum, partea cu schimbările climatice și securitatea cibernetică e alarmantă. Simțim nevoia de niște "global public goods" mult mai bine gestionate, iar UE, cu tot potențialul ei, pare să meargă precaut.

Sunt curioasă să aud și de la alții, poate au niște "aha!"-uri sau chiar frustrări mai profunde pe care să le împărtășim.

Adriana

Sergiu Voinea: Sergiu V.: Re: UE și guvernanța globală: ce ziceți?

Adriana, mă bucur, și mă cam alină să știu că nu sunt singur cu dilemele astea. "Arhitectul cu cărămizi" - excelentă analogia, chiar simt asta. E ca și cum ai avea la dispoziție unelte de ultimă generație pentru a construi o navă spațială, dar ajungi să repari acoperișul unei bălți pentru că asta pare singurul lucru fezabil în acel moment.

Și da, "voința politică" e cam cuvântul magic, sau blestemul, depinde cum îl privești. Pe hârtie, UE pare un colos. Dar transformarea aia din principii și directive în acțiune concretă, rapidă, pe scena mondială, e ca și cum ai încerca să miști un elefant cu o ață de pescuit. Fiecare stat membru trage în direcția lui, sau mai rău, trage înapoi, de teama să nu piardă din suveranitate sau din avantaje strategice. Și ajungem la o frustrare colectivă, cred. Nu neapărat din incompetență, ci din incapacitatea de a alinia sute de interese.

Partea cu cercetarea e și mai complicată, recunosc. Când lucrezi la un doctorat, te aștepți ca teoria să fie cumva mai stabilă, să se lege coerent. Dar dacă însăși "obiectul" studiului tău - UE în context global - e într-o continuă transformare, negociare și deseori pare să se auto-saboteze pe alocuri, devine o provocare să-ți "fixezi" cadrele teoretice. Încerc să găsesc modele care să explice de ce deciziile par a fi luate atât de anevoios, nu doar cum decurg pe hârtie. Poate că ăsta e și un tip de "guvernanță" - guvernanța fragmentată, multiplicată.

Mulțumesc mult pentru recomandarea cu Chatham House, o să caut imediat articolul. Nu am auzit de "Europe at Large", dar sună promițător, o să dau un search și acolo

parcă se intră într-o inerție greu de depășit. Fiecare stat membru își trage partea sa, iar consensul devine un scop în sine, uneori în detrimentul eficienței.

Uite, mă gândeam la un exemplu concret: răspunsul la pandemie. La început, a fost destul de fragmentat, fiecare țară pe cont propriu. Apoi, UE a încercat să coordoneze achiziția de vaccinuri, ceea ce a fost un pas important, dar tot nu am reușit să fim la fel de rapizi sau uniți ca alte blocuri. Și sigur, comparația cu Statele Unite sau China e din alt registru ca resurse și structură, dar totuși...

Ce mă irită pe mine cel mai tare, legat de cercetare, e când văd că analiza se oprește la nivelul problemelor, fără să propună soluții realizabile în contextul actual al UE. Asta înseamnă să ții cont și de birocrație, și de diferențele între state, și de presiunile interne. Nu e ușor, recunosc.

Cât despre resurse utile... Am dat peste niște articole de pe site-ul European Policy Centre (EPC) care mi s-au părut destul de pertinente, cu analize scurte, la obiect. Și chiar și pe blogul CE, din când în când mai apar perspective interesante, chiar dacă sunt puțin prea optimiste uneori. Tu ai găsit ceva care să te facă să zici "Aha!"? Sunt curioasă!

Adriana

E: Aș putea să-ți spun cum e poziționarea UE pe scena globală. Deocamdată nu am găsit nimic fix sau definitiv, dar pare că fiecare episod aduce o nouă nuanță.

Ce te-a atras cel mai mult la discuția de la conferință? A fost vreun moment anume care ți-a amplificat senzația asta de "zbatere" sau de pasivitate? Sunt curioasă să aud ce te-a pus pe gânduri.

Adriana