Salutare tuturor,
Am tot stat și m-am gândit în ultimul timp la partea asta cu integrarea europeană, mai ales că lucrez la proiectul de cercetare pentru disertație și tema e legată cumva de zona asta. Sincer, mi se pare un subiect atât de vast și de complex încât uneori mă simt depășită. Știu că e o chestie fundamentală pentru dezvoltarea României și a UE în general, dar am tot felul de nelămuriri.
Pe de-o parte, văd clar beneficiile, accesul la resurse, standardele comune, circulația liberă... dar pe de altă parte, mă întreb cum abordează diferitele state membre acest proces, mai ales cele care au aderat mai recent. Suntem cu toții pe aceeași lungime de undă? Sau există fricțiuni și interese divergente care încetinesc sau complică lucrurile?
Mă gândeam și la momentul Covid, cum a afectat solidaritatea sau mai degrabă a scos la iveală decalaje? Și acum cu războiul din Ucraina, cum se reflectă asta în dinamica UE? Parcă totul e într-o continuă redefinire.
Aș vrea să știu și părerile voastre, mai ales dacă aveți experiențe sau studii în domeniu. Cum vedeți evoluția integrării europene? Suntem pe drumul cel bun sau suntem cumva blocați într-un stadiu intermediar? Orice perspectivă e binevenită.
Mulțumesc!
Salut Corina,
Foarte interesantă tema ta de disertație, și absolut normal să te simți depășită uneori, e un univers în sine UE. Și eu am trecut prin etape asemănătoare, mai ales când am studiat istoria integrării. E și normal, pentru că vorbim de un proiect politic și economic de o anvergură cum nu cred că a mai existat în istoria recentă.
La întrebarea ta dacă suntem cu toții pe aceeași lungime de undă... sincer, cred că răspunsul e un "nu" categoric, dar probabil cu nuanțe. Fiecare stat vine cu istoria, cu interesele sale naționale, cu nivelul de dezvoltare și cu prioritățile specifice. Ceea ce pentru un stat e o oportunitate uriașă, pentru altul poate fi o povară sau o competiție greu de gestionat. Gândește-te la pactele fiscale sau la politicile comune de azil - mereu apar voci critice și poziții divergente. Solidaritatea e un concept frumos și deseori eficient, dar e testată constant de inerția intereselor individuale.
Și momentul Covid, ai perfectă dreptate. Pare că a fost un test de foc pentru solidaritate, și într-adevăr, a scos la iveală decalaje mari, fie în capacitatea de reacție a sistemelor de sănătate, fie în resursele economice pentru a atenua șocurile. UE a încercat să răspundă unitar, dar implementarea și impactul au fost inegale.
Iar războiul din Ucraina... nu cred că exagerez când spun că a redefinit radical prioritățile și dinamica internă a UE. Securitatea a devenit brusc mult mai importantă, independența energetică a căpătat o urgență absolută, iar nevoia de coeziune și de sprijin pentru țările din est s-a accentuat. Se vede și în deciziile politice, și în fluxurile financiare, și în retorica generală. Pare că a accelerat anumite procese și a pus altele pe un plan secund.
Stadiu intermediar... poate că asta e și natura unui proiect în continuă evoluție. Nu cred că există un "punct final" la care UE ajunge și gata. E un organism viu, care se adaptează la schimbările globale. Provocarea e să faci ca adaptarea asta să fie cât mai echitabilă și eficientă pentru toți membrii.
Ca să-ți dau un subiect de gândire, de exemplu, cât de bine e integrată România efectiv? Adică, dincolo de prezența la Bruxelles și de faptul că suntem parte din piața unică, cât de mult simțim concret beneficiile în viața de zi cu zi, și cât de mult ne luptăm cu provocările legate de integrare (ex: corupție, infrastructură slabă care ne ține pe loc în raport cu alții).
Spor la disertație! Sper să te ajute discuțiile astea pe forum să vezi și alte perspective.
Adrian