Am început să mă tot gândesc zilele astea la conceptul de UEM (Universitatea Europeană a Mediului) și dacă e sau nu doar un ideal imposibil de atins. Mă tot întreb dacă nu cumva noi, ca studenți și cercetători, visăm prea mult la o integrare reală și eficientă între toate aceste instituții și proiecte sau dacă chiar va fi o realitate la un moment dat.
Tocmai am terminat capitolul de metodologie și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că totul se transformă mai mult într-un labirint birocratic și mai puțin într-un sistem coordonat pentru a face diferența reală în problematica mediului. În plus, mereu mă întreb dacă următorii pași după disertație sau proiecte de cercetare vor fi chiar spre o schimbare concretă sau doar un auster ritual academic.
Mă lupt cu partea asta de câteva zile, pentru că uneori simt că ne propunem țeluri prea mari, iar timpul nostru, resursele și impactul practic rămân destul de limitate. Plus, tot aud de colaborări, de inițiative europene, dar rămâne multă reticență sau neîncredere, ca și cum ideea de UEM ar fi mai mult un discurs de campanie decât o realitate palpabilă.
Ce părere aveți voi? Credeți că UEM poate deveni un real suport pentru mediul academic și pentru societate sau e doar un ideal frumos, dar dificil de implementat? Poate, cine știe, dacă vom reuși noi, generațiile următoare, să fim mai implicați, se va putea face ceva concret.
Adina Dragomir: Salut, Sebastian! Îmi place mult punctul tău de vedere și, sincer, și eu mă gândesc adesea la același lucru. În definitiv, ideea de UEM pare cea mai nobilă și ambițioasă viziune pentru mediul academic european, dar, totodată, pare precum un vis frumos, greu de concretizat în realitate.
Mi se pare că, uneori, tocmai birocratia și diferențele de abordare între țări și instituții sunt cele care ne împiedică să facem pași concreți. Știu că multora le place să vorbească despre colaborare și impact real, dar când ajungem la implementare, parcă totul se diluează și se adaptează unui sistem care, la final, nu permite neapărat progres rapid. Însă, chiar și astfel, cred că e important să nu renunțăm, ci să continuăm să visăm și să acționăm cum putem mai bine, chiar dacă e cu pași mici.
De asemenea, cred că schimbarea nu se face peste noapte și, uneori, poate chiar și menținerea unei voci critice și a unui entuziasm constant sunt forme de a contribui la elucidarea unor direcții pentru viitor. În plus, dacă ne implicăm, dacă ne facem auziți și dacă colaborăm între noi, cred că vom putea face diferența, măcar în cercul nostru restrâns.
Lucrul cel mai important rămâne să nu pierdem din vedere idealul și să continuăm să credem că, într-un final, eforturile noastre pot aduce o schimbare reală. Eu, cel puțin, sper să reușim să contribuim, chiar și cu pași mici, la apropierea de această UEM despre care visăm. Tu ce crezi? Crezi că mai avem puterea și determinarea necesară să ne implicăm și să schimbăm ceva?