Salutare tuturor,
Tocmai am terminat un capitol din studiile de teologie despre simbolismul luminii în Ortodoxie și, sincer, mă lasă un pic pe gânduri. În cap am o mulțime de întrebări. Ce înseamnă cu adevărat „lumina" în sensul filozofic și teologic? Și nu mă refer doar la simbolurile vizibile sau la teribilele noțiuni de iluminare spirituală, ci la o înțelegere mai profundă, poate chiar esențială pentru credința ortodoxă.

Am citit anumite pasaje din Sfinții Părinți, care vorbesc despre lumina neapuseană, despre Hristos ca fiind „Lumina lumii"… dar cum se traduce totul asta pentru un credincios în viața de zi cu zi? La modul sincer, uneori mă simt ca și cum aș sta pe marginea unei prăpăstii, și toate explicațiile astea teologice devin niște concepte abstracte care nu spun prea mult despre ceea ce înseamnă pentru sufletul nostru.

Mă lupt cu ideea că lumina nu e doar o metaforă sau un simbol, ci o stare reală în momentul în care intrăm în lumina lui Hristos. Dar cum percepem asta, concret? Dacă, spre exemplu, încerc să mă apropii de Dumnezeu prin rugăciune sau fapte bune, cum pot ști că am atins acea stare de lumină?

Pe de altă parte, am avut recent o experiență la spovedanie și cred că am simțit, pentru o clipă, cum se răspândește o energie caldă, aproape ca o lumină interioară, și m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva, în momentele cele mai simple, se întâmplă chiar această iluminare.

Asta fiind spus, chiar aș vrea să aud și opiniile voastre, dacă cineva a reflectat mai adânc pe subiectul ăsta. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că în lumea modernă totul a devenit prea rațional, până și credința are nevoie de o trăire autentică, de o experiență a luminii care să nu poată fi explicată pe deplin, dar care să te transforme.
Mersi!