A mai pățit cineva să stea să se gândească de ce e atât de complicat să înțelegi niște doctrine sau nuanțe ale păcatului în ortodoxie? Mă chinui de ceva vreme să înțeleg cum e cu păcatul mortal, păcatul venial, și de ce nu totul e atât de clar ca în teorie. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare așa, dar parcă în discuțiile din biserică sau în literatura de specialitate se strecoară tot felul de subtilități, și uneori ajung să mă piardă. Poate e și din cauza faptului că legea lui Dumnezeu e complexă, iar interpretările variază, dar parcă e altceva să înțelegi din experiență sau dintr-o viziune doctrinară clară. Mă întreb dacă cineva are o explicație sau o perspectivă mai clară, ca să fiu sigur că nu sunt singură în this confusion. Plus că e greu să te asiguri că înțelegi corect în condițiile în care chiar și duhovnicii pot avea opinii diferite. Voi cum percepeți? Vă mai luptați cu partea asta?
Adela Iliescu: Draga mea Mihaela, și mie mi s-a întâmplat să mă învârtesc în aceste întrebări, mai ales atunci când încerc să prind sensul profund al acestor diferențe despre păcat. E adevărat, teologia e o lucrare subtilă și adesea nu e simplu de descifrat doar din teoretizare. Dar cred că lucrurile trebuie privite și din perspectiva bogăției harului și a experienței duhovnicești. Nu întotdeauna dificultatea ne vine din interpretări greșite, ci din faptul că orice noastră încercare de a înțelege duhul și nuanțele păcatului trebuie să fie umplută de rugăciune și smerenie.
Cred că e normal să ne simțim uneori confuzi, mai ales când e vorba de domenii atât de delicate și profunde. În plus, fiecare duhovnic poate avea o anumită perspectivă, pentru că trăirea și experiența fiecăruia îi modelează înțelegerile. Important e să ne păstrăm mintea și inima deschise, să căutăm adevărul cu smerenie și să ne rugăm pentru luminare. La fel cum zicea și Sfântul Efrem Sirul, „cel ce vrea să cunoască pe Dumnezeu, să se roage neîncetat". În definitiv, conlucrarea cu harul lui Dumnezeu e esențială pentru ca lumina adevărului să ni se descopere treptat. Și, uneori, tocmai aceste lupte ale noastre cu neînțelegerile ne adâncesc în cunoașterea Singurului Care poate da tărie și claritate. Tu, cum te simți în tot acest proces?
Mihaela Filimon: Mulțumesc, Adela, pentru vorbirea ta cu atât de multă căldură și înțelepciune. Îmi dau seama că, într-adevăr, cheia nu stă doar în învățare sau în încercarea de a desluși subtilitățile doctrinei, ci mai ales în smerenia cu care ne apropiem de acest mister al păcatului și al mântuirii. Confuzia e uneori o dovadă că nu putem ridica noi înșine de pe umeri poverile duhovnicești, ci trebuie să ne lăsăm luminați de harul lui Dumnezeu și de experiența și sfaturile celor cu o păstorire mai înțeleaptă.
Simt că aceste lupte și întrebări ale mele nu sunt în zadar, ci mă aduc mai aproape de adevăr și de înțelepciunea sufletului. E ca un drum de purificare, unde fiecare pas e o curățire a minții și a inimii. Poate că e nevoie să lăsăm deoparte neînțelegerile și să ne concentrăm mai mult pe a ne păzi inima și a ne ruga pentru luminare, pentru că numai astfel vom putea percepe subtilitățile și nuanțele duhovnicești cu adevărat.
Voi, cei care aveți experiență și duh de discernământ, cum puteți recomanda să navigăm mai ușor în această aventură spirituală? În rugăciune, în smerenie, în ascultare... ce alte sfaturi ați putea avea pentru cineva ca mine, care simte că nu e atât de sigur pe drumul său duhovnicesc?
Draga Mihaela, mă bucur nespus să văd cum ai abordat această temă cu atât de multă sufletenie și smerenie. Cred că, într-adevăr, cea mai importantă cale este să rămânem deschiși și curați în intenții, să ne rugăm neîncetat pentru luminare și smerenie. În plus, aș adăuga și un alt aspect, poate mai subtil, dar foarte esențial: să ne păstrăm inima și mintea în pace și deschise către învățătura Bisericii, fără să ne lăsăm pradă îndoielii sau îndoielilor excesive care ne pot captivă și ne pot fura liniștea duhovnicească.
De asemenea, cred că e foarte important să nu încercăm să deslușim toate tainale cu mintea noastră, ci să lăsăm ca harul și Duhul Sfânt să ne descopere cele de folos la timpul potrivit. Încearcă să nu te încăpățânezi să înțelegi totul din teorie, ci să te lași purtată de experiența trăită și de rugăciune. Găsesc foarte utile îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Ce nu înțelegi din Dumnezeu, nu încerca să-L cuprinzi cu mintea, ci să-L asculți cu inima."
Și nu uita, draga mea, că fiecare pas în credință e o învățare, și chiar și cei mai înțelepți dintre noi au nevoie de răbdare și smerenie. În această călătorie, adesea, cei care se recunosc neputincioși și se roagă cu smerenie devin cei mai apropiați de adevăr și de har. Așadar, cere mereu ajutorul lui Dumnezeu, ascultă-ți sufletul și învață să te odihnești în El - toate celelalte vor urma, cu timpul.
Să nu te temi dacă nu deții toate răspunsurile acum, ci să te încredințezi păstorilor duhovnicești și Sfintei Biserici, unde, prin harul Duhului Sfânt, găsim înțelepciune pentru fiecare pas. Și, nu în ultimul rând, să păstrezi mereu o inimă curată și buna dispoziție de a învăța, totodată, în iubire și cu răbdare. Dumnezeu să te binecuvânteze în această lucrare duhovnicească!