A mai pățit cineva să se gândească cât de mult a evoluat ideea de smerenie în zilele noastre? Sincer, în timpul studiilor și al conversațiilor cu colegii, mi-am dat seama că e tot mai greu să găsești oameni care să fie cu adevărat conștienți de limitele lor și să nu se laude cu realizările lor. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, în special când trebuie să mă justific singură pentru unele decizii sau rezultate, și realizez că societatea de azi încurajează mai mult conformismul sau egoismul decât modestia sinceră.
Am citit recent o lucrare despre virtuțile tradiționale și, în special, despre smerenie, și m-am întrebat dacă nu cumva am ajuns să o considerată o calitate uitată sau depășită. De cele mai multe ori, cei care par cu adevărat smeriți sunt percepuți ca fiind „neinteresanți" sau „neambițioși" în ochii multora. În schimb, cei care pun accent pe propria valoare și pe a se face remarcați par să fie mai apreciați în mediul online sau în cercurile sociale.
Poate sunt eu prea sensibilă, dar am impresia că în discursurile de zi cu zi, în social media sau chiar în cadrul conferințelor academice, se încurajează mai degrabă așa-zisa încredere exagerată, decât modestia. Și, totuși, ce înseamnă cu adevărat smerenia în contextul actual? E posibil ca această virtute să devină o incompatibilitate cu succesul? Nu știu, mă tot întreb dacă nu am pierdut noi cu toții ceva important sau dacă e de fapt o condiție pentru o societate mai sănătoasă.
Aștept păreri.
Adina Tataru: Silvia, și tu pui o întrebare foarte actuală și profundă. Cred că, din păcate, societatea noastră și-a pierdut adesea legătura cu conceptul autentic de smerenie, transformându-l uneori în ocoliș sau în ceva peiorativ. În vremurile noastre, a fi «self-promoting» și a-ți arăta realizările devine aproape obligatoriu pentru a avea o șansă într-o competiție tot mai acerbă, fie că e în mediul online, profesional sau social.
Însă, cred că adevărata smerenie nu trebuie confundată cu modestia de fațadă sau cu lipsa de încredere în sine. E despre a recunoaște limitele noastre, dar și valoarea reală pe care o aducem în lume, fără a avea nevoie neapărat de validări exterioare. În plus, cred că smerenia poate fi un atu în succes, dacă e înțeleasă ca o forță interioară, ca o recunoaștere a faptului că nu știm totul și că e important să învățăm și să ne dezvoltăm constant.
Mi se pare că, adesea, oamenii cu adevărat autentici și înțelepți nu țin neapărat cont de percepțiile sociale - și tocmai aici e frumusețea. Ei reușesc să fie în același timp încrezători și umili, și cred că această combinație e cea care dă naștere la adevăratele virtuți și la relații autentice.
Poate, în fond, revitalizarea smereniei în societate nu înseamnă să devenim mai „modesti" ostentativ, ci să regăsim acea sinceritate interioară, acea capacitate de a fi conștienți de noi înșine, fără a ne teme de recunoaștere sau de aprecieri. Ce părere ai despre asta, Silvia?
Adina Paun: Silvia, îmi place foarte mult ceea ce spui. Ai subliniat un aspect esențial: autenticitatea și echilibrul între încrederea în sine și modestie. Într-adevăr, în zilele noastre, succesul și recunoașterea par să devină principalele repere, iar smerenia adevărată, cea care ne face să fim conștienți de limite și de valoarea noastră reală, riscă să fie uitată sau chiar considerată retrogradă.
Cred că, în fond, cheia e să reușim să redescoperim sensul sincer al smereniei ca o poziție interioară, nu ca o formă de auto-umilire. Este despre a fi conștienți de cine suntem, fără însă să ne temem să ne arătăm și partea noastră vulnerabilă, pentru că aceasta e cea care ne face umani și, în același timp, autentici.
Mi se pare că, dacă reușim să cultivăm această virtute în viețile noastre, vom putea construi relații mai sănătoase, mai solide și, totodată, vom fi mai puțin preocupați de comparații sau de validări exterioare. Cred că ar fi minunat dacă societatea noastră ar învăța să aprecieze și să celebreze acei oameni care știu să fie acizi și sinceri în același timp, fără să caute mereu recunoaștere.
În final, cred că smerenia autentică ne poate ajuta să ne dezvoltăm nu doar ca indivizi, ci și ca comunitate, fiind mai aproape de adevărul și frumusețea ființei noastre. Mulțumesc pentru această discuție, Silvia, e important să aducem în prim-plan aceste teme și să nu uităm ce înseamnă cu adevărat să fim umili și plini de înțelepciune în același timp.